Sfantul Mucenic Cornelie Sutasul
Dupa patima cea de buna voie a Domnului nostru Iisus Hristos, dupa Invierea si dupa Inaltarea Lui la ceruri, era in Cezareea Palestinei un sutas, anume Cornelie, de neam din Tracia. Acesta fiind in intunericul necredintei, avea lucrarile luminii si, desi era pagan, a vietuit ca un crestin, si pe Hristos, pe care nu-l stia, prin milostenii il cinstea. Vietuind in mijlocul lumii celei rele, s-a facut bun, precum marturiseste de dansul Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, in faptele Apostolilor, zicand: "Un barbat oarecare era in Ce-zareea, anume Cornelie, sutas, din cetatea care se cheama Italia; fiind cucernic si temator de Dumnezeu, cu toata casa sa, facea milostenii multe la saraci, si se ruga lui Dumnezeu totdeauna" (Fapte 10,1-2).
Deci, n-a trecut cu vederea Dumnezeu aceste fapte bune ale lui, ci a binevoit a-l lumina pe el cu lumina credintei si a-l aduce in cunostinta adevarului, ca lucrarile lui cele bune sa nu se acopere de intunericul necredintei. Acest barbat temator de Dumnezeu, rugandu-se lui Dumnezeu in casa sa, intr-una din zile, a vazut ca i s-a aratat lui ingerul lui Dumnezeu, spunandu-i ca ruga-ciunile si milosteniile lui au ajuns inaintea lui Dumnezeu si poruncindu-i sa trimita in Ioppi dupa Simon, care se chiama Petru, si de la dansul ceea ce va auzi, aceea sa faca. Iar el, indata a trimis cu rugaminte sa cheme pe Petru. Deci, mergand trimisii la Ioppi, s-a suit Petru in casa de sus, ca sa se roage in ceasul al saselea din zi si fiind foarte flamand, a avut o vedenie care il indemna sa nu se ingretoseze a merge la acel barbat de alt neam din cei netaiati imprejur, pentru ca nu se amestecau evreii cu alte neamuri, ci se ingretosau de dansii. Vedenia lui Petru a fost astfel: Un vas oare-care ca o masa de panza, legata in patru colturi, se pogora de trei ori din cer, si un glas ii poruncea lui Petru ca cele ce se afla in vas, cele cu patru picioare de pe pamant si fiarele si taratoarele, precum si pasarile sa le junghie si sa le manance. Lepadandu-se Petru, a zis ca niciodata n-a mancat ce este necurat. Atunci, glasul din cer i-a zis: "Cele ce Dumnezeu le-a curatit, tu nu le spurca" (Fapte 10,15).
Aceasta vedenie era semnul intoarcerii la Crestinism al lui Cornelie si al celorlalte neamuri. Foamea lui Petru a insemnat foamea cea scrisa de Proorocul Amos: "Nu foame de paine, nici sete de apa, ci foame de auzirea cuvantului Domnului" (Amos 8,11). Si o foame ca aceea era in casa lui Cornelie si a tuturor limbilor. Ca precum do-rea Petru acea paine trupeasca, asa doreau aceia pe cea sufleteasca. Vasul cel de patru colturi legat inchipuia biserica Lui care prin pa-tru Evanghelisti s-a intarit in credinta. In vas erau felurite vietu-itoare din cele necurate: fiarele, taratoarele, pasarile care inseamna limbile cele ce, prin intelegerea lor cea pamanteasca, erau vietu-itoare cu patru picioare, privind cu mintea in pamant si neintelegand cele de sus si nestiind a cerceta cele din inaltime. Deci, fiare erau cu iutimea si jiganii otravitoare cu necuratia cea vatamatoare de suflet, iar pasari zburatoare pe sus erau cu inaltarea mintii spre mandrie. Dar i s-a poruncit a le junghia pe acelea si a le manca, adica: cu sabia cea ascutita a cuvantului lui Dumnezeu sa ucida patimile cele vechi paganesti, necuvantatoare si deprinderile cele de fiare, si sa faca sufletele si trupurile lor, curatite prin botez, jertfa vie, bine primita lui Dumnezeu. Pogorirea cea de trei ori a vasului din cer a insemnat cea de trei ori afundare la sfantul botez. Glasul cel ceresc i-a spus ca erau curatite acelea de Dumnezeu, adeverindu-l ca nu numai pentru israiliteni, ci si pentru alte neamuri si-a varsat Hristos sangele cel ce spala spurcaciunile pacatelor.
Drept aceea, cugetand Petru la acea vedenie si nedumerindu-se, iata ajunsesera trimisii de la Cornelie si intreband de dansul. Iar Duhul i-a poruncit sa mearga cu dansii neindoindu-se de nimic, ca pe cel dintai om dintre pagani sa-l impreune cu trupul bisericii lui Hristos; iar dupa dansul si celelalte neamuri sa vina la Hristos. Deci, intrand Petru in casa lui Cornelie, l-a intampinat pe el Cornelie cu cinste, cu toate rudeniile sale si cu prietenii cei iubiti si, cazand la picioarele lui, i s-au inchinat. Iar Petru l-a ridicat pe el, zicand: "Voi stiti ca nu se cade omului evreu a intra la cei de alta semintie si a avea impartasire cu dansii; insa, mi-a descoperit mie Dumnezeu ca nu se cuvine a numi spurcat sau necurat, pe nici un om. Deci, am venit la voi fara indoire, si va intreb: cu ce gand m-ati chemat pe mine la voi ?" (Fapte 10, 28-29).
Iar Cornelie i-a raspuns lui cu de-amanuntul, cum a vazut pe inger si ce a auzit de la dansul si l-a rugat pe Petru ca sa-i spuna lui cuvantul cel de mantuire, iar Petru, deschizandu-si gura, a in-ceput a-i propovadui lui pe Iisus, ca Dumnezeu era in trup, cu oamenii, pe pamant petrecand, invatand si povatuind pe oameni la calea ce duce la cereasca Imparatie, si a facut multe semne si minuni, tamaduind toate bolile si invatand cu cuvantul. "Acela de voie a patimit, a murit, si a inviat, ca pe om sa-l izbaveasca din pa-timi si sa-l invieze din moarte, daruindu-i lui viata vesnica; si acela va judeca viii si mortii, pentru care toti proorocii marturisesc, si tot cel ce crede in numele Lui, iertare de pacate va lua" (Fapte 10,43). Acestea graindu-le Petru si Duhul Sfant salasluind cuvintele lui in inimile celor ce ascultau, i-a adus pe ei la credinta si s-a botezat Cornelie cu toata casa sa.
Cornelie este cel dintai din pagani care a crezut in Domnul nostru Iisus Hristos; iar dupa botezul sau a parasit toate cele pagi-nesti si a mers in urma lui Petru si a fost pus episcop de dansul.
Deci, inconjurand cu dansul si cu multi altii diferite tari, se ostenea cu propovaduirea lui Hristos. Si fiind Petru cu Timotei si cu Cornelie in Efes, li s-a facut lor stire de cetatea Scipseos, cum ca locuitorii ei se inchina la idoli cu sarguinta. Si se sfatuiau care dintre dansii sa mearga acolo la propovaduire. Si aruncand sortii, a cazut soarta pe Cornelie care, chemand pe Dumnezeu in ajutor, a mers la cetatea aceea degraba.
Era acolo oarecare dregator, anume Dimitrie, filosof iscusit in intelepciunea elineasca, care ura foarte mult buna cinstire cres-tineasca si jertfea zeilor pagani, mai ales lui Apolo si Zeus. Fiind instiintat despre Cornelie, ca intrase in cetate, indata l-a chemat pe el inaintea sa si l-a intrebat de unde si pentru ce a venit. Iar Cornelie a raspuns: "Rob sunt al Dumnezeului celui viu si, trimis fiind, am venit aici ca sa te chem pe tine din intunericul cel adanc al ne-stiintei si sa te scot la lumina adevarului si raza cea curata a cunos-tintei sa lumineze sufletul tau". Iar el, neintelegand nimic din cele graite, s-a maniat si cu iutime i-a zis: "Eu altele te-am intrebat si tu altele-mi raspunzi mie. Asa, ma jur pe zei, ca daca nu-mi vei raspunde la fiecare intrebare, apoi nu voi cruta batranetele tale, nici ma voi rusina de caruntetele tale. Deci, spune-mi mie: la cine esti ostas si pentru ce pricina ai venit aici ?"
Iar Cornelie a zis: "De voiesti ca sa stii gradul meu, apoi sa stii ca sunt sutas cu dregatoria si cand am auzit de tine, ca tu si femeia ta si toti cei ce sunt sub stapanirea ta ati cazut in mare ratacire, am venit ca sa va scap pe voi de idoleasca inselaciune si sa va povatuiesc la calea cea adeva-rata si sa va impac cu unul Dumnezeu cel viu, care a facut cerul si pamantul si toate cele ce sunt in dansele". La acestea Dimitrie a zis: "Te vad pe tine ajuns la batranete si mi-e mila pentru anii tai cei multi; deci, inceteaza a-ti lungi prin cuvinte minciuna ta, apropie-te la zeii nostri si te inchina lor, iar de nu vei voi ca sa faci aceasta, apoi sa stii ca la grele chinuri te voi da pe tine si nici un Dumnezeu, afara de zeii mei, nu te va scoate pe tine din mainile mele". Iar Cornelie a zis: "Puternic este Dumnezeul meu, nu numai sa ma pazeasca pe mine de toate rautatile tale intreg si nevatamat si sa ma izbaveasca din mainile omenesti, dar inca si pe zeii tai sa-i zdro-beasca si sa-i sfarme ca praful pe idolii lor si pe tine, cel ce in desert nadajduiesti spre dansii sa te aduca la a lor cunostinta. Iar eu, zeilor tai, ca si idolilor lor celor fara de suflet, niciodata nu ma voi inchina. Pentru ca scris este: zeii cei ce n-au facut cerul si pamantul sa piara; si iarasi: "Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si Lui unuia sa-I slujesti". Am venit aici pentru ca sa va povatuiesc pe voi la pocainta, ca sa iesiti din cursele diavolului, fiind de vii vanati de dansul dupa voia lui".
Iar dregatorul a zis: "M-am jurat pe zeii mei ca nu te voi cruta pe tine ci la grele munci te voi da, de nu vei jertfi zeilor". Apoi, Cornelie l-a intrebat: "La care zei poruncesti sa jertfesc ?" Si i-a zis dregatorul: "Jertfeste lui Apolin si lui Die". Iar Cornelie a zis: "Deci, arata-mi mie pe acei zei ai tai". Si s-a bucurat dregatorul, socotind ca vrea sa se inchine lor si l-a dus pe el la capistea lui Die. Si le urma lor lume multa, vrand sa vada pe Cornelie inchi-nandu-se la idoli. Si sosind la capiste, au intrat intr-insa dregatorul cu Cornelie si cu toti cei ce venisera cu dansii, intre care era si femeia boierului, anume Evantia, si Dimitrie, fiul lui, ca asa se che-ma dupa numele tatalui sau.
Deci, Sfantul Cornelie, fiind in capistea idoleasca, s-a intors spre rasarit si, plecandu-si genunchele sale la pamant, se ruga zicand: "Dumnezeule, Cel ce ai cutremurat pamantul si prin el ai mutat muntii in inimile marilor, Cel ce prin mana lui Daniil ai sfaramat pe Vil si ai omorat pe balaur si gurile leilor astupandu-le ai pazit intreg pe robul tau, Tu si acuma rastoarna idolii acestia si da cunostinta poporului tau, ca sa stie ca bratul tau este puternic!". Asa ru-gandu-se sfantul, a iesit din capiste impreuna cu Dimitrie dregatorul si cu toata multimea poporului ce venise; iar Evantia cu Dimitrie, fiul sau, ramasesera inca inauntrul capistei si deodata s-a facut cutremur si a cazut capistea cu idolii, sfaramandu-se ca praful idolii lor spre care nadajduiau; si a fost apucata acolo femeia drega-torului cu fiul lor, sub zidurile cele cazute. Si toata multimea vazand caderea capistei, s-a spaimantat. Iar boierul nu stia ca femeia si fiul lui s-au astupat de ziduri. Cornelie insa, veselindu-se de puterea Dumnezeului Celui viu, a zis catre boier: "Unde sunt acum, boierule, idolii tai cei mari?" Iar el, umplindu-se de manie, a zis: "Spune noua, fermecatorule, cu ce vraji ai facut sa cada capistea cu idolii nostri?" Si se sfatuia boierul cu ai sai cu ce fel de chinuri sa-l piarda pe Cornelie. Dar, iata ca aproape trecuse ziua si soarele apunea; pentru aceea, nu era vreme ca sa chinuiasca pe Cornelie.
Deci, a poruncit dregatorul ca sa-l lege cu mainile si picioarele si asa sa-l spanzure pe el in temnita, ca toata noaptea, spanzurat, sa patimeasca pana dimineata, iar a doua zi voia sa-l chinuie pe el cumplit si apoi sa-l ucida. Fiind dus sfantul in temnita cu mainile si picioarele legate si spanzurandu-l, precum a poruncit prigonitorul, indata a alergat la dregatorul unul din slujitorii lui, anume Teleton, zicandu-i: "Stapane, doamna ta si unul nascut, fiul tau, au pierit in capiste, sfaramati fiind intre ziduri de cutremur !" Auzind aceasta Dimitrie si-a rupt hainele sale si se vaita cu amar, inca se tanguiau cu dansul impreuna si mai marii cetatii, in timp ce altii il mangaiau. Dar cine putea sa mangaie o jale mare ca aceea care venise pe nesimtite, aducand moartea cea neasteptata a femeii si a fiului sau? Apoi, a zis catre cei ce stateau de fata: "Mergeti, aruncati pietrele capistei celei cazute, pana ce veti afla oasele iubitei mele sotii si ale dulcelui meu fiu si, aflindu-le, sa mi le aduceti aicea". Graind acestea a ridicat glasul si a plins cu jale mare. Tanguindu-se el, a venit degraba mai marele jertfitorilor, anume Varvat, zicand: "Am auzit glasul femeii tale si fiului tau, din mijlocul zidurilor celor cazute, strigand asa: "Mare este Dumnezeul crestinesc care ne-a scapat pe noi vii de aceasta cumplita moarte, prin robul sau Cornelie. Deci, rugati pe acel sfant barbat ca sa ne scoata pe noi de aici, ca sa nu pierim desavarsit, pentru ca vedem minunile cele de mirare ale Dumnezeului lui si auzim glasul ingerilor celor ce canta: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intru oameni buna-voire".
Acestea auzindu-le boierul de la Varvat, indata a alergat de graba cu toti ai sai la robul lui Dumnezeu in temnita si l-au aflat pe el umblind, pentru ca Ingerul Domnului il dezlegase pe el din legaturi. Si a cazut boierul la picioarele lui Cornelie, zicand: "Mare este Dumnezeul tau, Cornelie, care pazeste pe sotia mea si pe fiul meu, inca vii, in capistea cea cazuta. Deci, ne rugam tie, robule al Dumnezeului celui preainalt, vino si ii scoate pe dansii de acolo si, iata, eu si toti cei cu mine credem in cel propovaduit de tine, Hristos cel rastignit".
Deci, mergand Sfantul Cornelie cu dansii la capistea idoleasca cea cazuta si ridicandu-si spre cer ochii sai, a zis: "Doamne, Dumnezeul puterilor! Cel ce cauti pe pamant si il faci pe el de se cutremura, de a carui fata se topesc muntii si seaca adancurile, Insuti fiind Domn; asculta suspinele celor legati si scoate din pamant pre Evantia, si nu-Ti intoarce fata ta de la fiul ei si ia aminte spre sufletele lor pentru numele Tau". Asa rugandu-se el, deodata s-a deschis locul unde era tinuta Evantia cu fiul sau, intre zidurile cele cazute si au iesit de acolo amandoi sanatosi, laudand pe Dumnezeu. Deci, toti cei ce erau acolo, si au vazut acea preaslavita minune, strigau: "Mare este Dumnezeul crestinilor". Si s-a botezat Dimitrie cu fe-meia, cu fiul sau si cu toata casa sa si s-au botezat cu dansul si cei-lalti oameni, la numar doua sute saptezeci si sapte.
A petrecut Sfantul Cornelie in acea cetate vreme indelungata, dezradacinand spinii necredintei din inimile omenesti si semanand samanta bunei credinte. Si, in scurta vreme a adus la Hristos toata cetatea si pe oarecare barbat cinstit, anume Evnomie, pe care l-a facut preot. Apoi, plin fiind de zile, a sosit la fericitul sau sfirsit, de care fiind instiintat mai inainte de vreme, se nevoia la rugaciune cu osardie, gatindu-se mai inainte spre calea pe care avea sa mearga la Dumnezeul sau.
Deci, adunand pe toti crestinii pe care ii intorsese de la ne-dumnezeire, ii invata pe dansii ca sa petreaca in credinta, in dra-goste si in toate faptele bune, sa se ocirmuiasca pe sine, sporind in poruncile Domnului. Apoi, invatandu-i pe ei din destul, a auzit un glas din cer, zicand catre dansul: "Cornelie, vino la mine, ca iata s-a gatit tie cununa dreptatii!" Aceasta auzind-o Cornelie, indata s-a intors la rugaciune si plecandu-si genunchele a zis: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce m-ai invrednicit pe mine a pazi credinta, a savarsi nevointa si a birui pe cel potrivnic, multumesc Tie de toate. Inca ma rog tie Doamne, cauta spre robii tai din inaltimea cea sfanta a Ta si milostiv sa fii lor. Intareste-i pe dansii in credinta, im-puterniceste-i in nevointa, sporeste-le lor in pazirea sfintelor Tale porunci, ca neincetat sa slaveasca Prea Sfant Numele Tau, acum si in vecii vecilor". Si toti zicand: "Amin!" si-a dat cu bucurie duhul sau in mainile Dumnezeului Celui ce la cer l-a chemat pe el. Iar dregatorul Dimitrie cu Evantia sotia sa, cu fiul Dimitrie, cu Evnomie preotul si cu toti credinciosii, plingand mult deasupra parintelui si invatatorului lor si aprinzand lumanari si cantand cantari deasupra mormantului, l-au ingropat pe el cu cinste aproape de capistea cea cazuta a lui Die. Si in toate zilele credinciosii mergeau la mormantul lui, cadelnitau cu tamaie si se rugau si multe tamaduiri se da bolnavilor de la mormantul lui.
Trecand multi ani si ducandu-se toti la Domnul, a ramas nestiut urmasilor lor locul acela unde au fost ingropate moastele Sfantului Cornelie, ca crescusera imprejurul lui rugi si tufe multe si nimeni nu stia de comoara aceea de mult pret.
S-a intamplat oarecand de a mers acolo episcopul Silvan de la cetatea care se numea Troia, caruia sfantul Cornelie i-a zis: "De multa vreme petrec aici si nimeni nu m-a cercetat". Iar episcopul, sculindu-se din somn, se mira de acea vedenie, si nu se pricepea cine i se aratase lui. Iar in noaptea viitoare iarasi i s-a aratat sfan-tul, zicandu-i: "Eu sunt Cornelie sutasul. Moastele mele zac in rugii cei ce sunt aproape de locul acela unde era oarecand capistea lui Die. Drept aceea, tu sa-mi zidesti mie biserica aproape de locul lui Dimitrie, iar locul acela se numeste Pandohium si multe trupuri ale credinciosilor si sfintilor frati sunt ingropate acolo. Dimineata, episcopul a spus vedenia aceea clerului sau si au mers cu totii la rugii aceia pe care in vedenie ii aratase lui sfantul si, rugandu-se cu dina-dinsul, incepu a sapa; si aflara racla care avea in ea moastele sfan-tului Cornelie, din care ieseau negraite, bune, miresme intregi si nestricate. Si s-au veselit foarte mult pentru aflarea unei astfel de mari vistierii.
Episcopul era in dificultate pentru biserica pe care sfantul i-a poruncit sa o zideasca, pentru ca n-avea atata avere cat ar fi fost de trebuinta spre zidirea bisericii. Insa si in aceasta Sfantul Cornelie nu a zabovit a ajuta episcopului; pentru ca, in viitoarea noapte, s-a aratat oarecaruia om, anume Evghenie, care era dreptcredincios si foarte bogat. Aceluia i-a poruncit ca sa dea averi episcopului Siluan cat va fi de-ajuns spre zidirea bisericii. Iar Evghenie a spus vedenia aceea episcopului si i-a dat lui toate cele de trebuinta. Si incepand a zidi sfanta biserica, degraba a savarsit-o pe ea si a infrumusetat-o cu toata buna podoaba. Apoi, sosind vremea in care cinstitele moaste ale sfantului sa fie aduse din rugi in acea biserica zidita din nou, s-a adunat multime de credinciosi, cu episcopul Siluan si cu Evghenie, avand in mainile lor lumanari aprinse. Si cand a inceput episcopul cu clerul a canta cantarea cea intreit sfanta, indata singura de sine s-a miscat racla si se ducea cu nevazute maini la biserica si nu indraznea nimeni din oameni a se atinge de dansa.
Deci, vazand toti acea minune, cum merge racla singura de sine, se mirau cu frica si ca printr-o gura strigau cu totii: "Sfant! Sfant! Sfant! Domnul Savaot, Cel ce ne-a aratat noua puterile si minunile sale, prin Cornelie, robul Sau". Inca s-a intamplat de erau acolo si multi necredinciosi care, vazand acea minune, au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos. Iar cand au ajuns la biserica si au intrat intr-insa, multi stau si de-o parte si de alta, privind unde va merge racla cu moastele si unde va sta. Deci, mergand ea drept a stat aproape de altar, de partea dreapta. Apoi, voia episcopul ca sa-l puna pe el inlauntrul altarului si nimeni nu putea sa miste ra-cla din locul acela, in care singura a stat. Si s-au facut multe mi-nuni atunci si dupa aceea de la sfintele si facatoarele de minuni moaste ale placutului lui Dumnezeu.
Murind episcopul Siluan, s-a pus dupa dansul episcop Filostorghie. Acela a indemnat pe oarecare zugrav, anume Evcratie, ca toata biserica sa o infrumuseteze dar mai cu seama icoana Sfantului Cornelie sa o impodobeasca frumos. Deci, zugravul, cand incepu sa zugraveasca icoana Sfantului Cornelie, nu putea ca sa-i inchipuiasca bine fata lui si o stergea si iarasi o zugravea si iarasi o stergea, de multe ori, neputand deodata sa o zugraveasca cu buna podoaba.
S-a mahnit Evcratie si zicand asupra sfantului oarecare cuvinte de hula i-a lasat chipul lui asa. Si vrand ca sa zugraveasca altceva pe zidul bisericii, s-a suit pe o scara si, alunecand cu picioarele, a cazut de pe scara la pamant si atat de rau s-a lovit incat a ramas aproape mort. Apoi, luandu-l pe el ceilalti, care se intamplasera acolo, l-au dus la casa lui si l-au pus pe pat abia viu, neputand nici a grai. Si vedeau toti ca erau viermi imprejurul buzelor lui si unii intrau, iar altii ieseau din gura. Aceasta era pedeapsa pentru ca a indraznit, cu buzele lui, a zice cuvinte de hula asupra sfantului. Dar, precum singur Domnul, asa si sfintii, robii lui, nu se manie pana la sfirsit, nici nu tin vrajmasie in veac, asa a doua zi acela care pe fe-meia si pe fiul lui Dimitrie din mijlocul zidurilor celor risipite i-au scos vii, acela si lui Evcratie i s-a aratat si, luandu-l pe el de mana, ca din somn l-a ridicat de pe pat si apoi nevazut a fost. Iar Evcra-tie, simtindu-se pe sine sanatos, a alergat la biserica sfantului si cazand la cinstita racla, in care zaceau tamaduitoarele moaste ale lui Cornelie, cu lacrimi cerea iertaciune pentru greseala sa si mul-tumea sfantului ca l-a miluit si l-a tamaduit de durere pe el, cel ce era aproape de moarte. Deci, doua folosuri a castigat zugravul ace-la, din aratarea sfantului: tamaduire si cunostinta fetei lui, adica ce fel fusese la chip. Dupa insanatosire, a zugravit pe Sfantul Cornelie pe icoana, asa precum l-a vazut pe el aratandu-se lui. Si preamarea pe Hristos Dumnezeu, Cel impreuna cu Tatal si cu sfantul Duh slavit in veci. Amin.
extensia blogului : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/
"Alte bloguri: http://iosif-romanov.blogspot.com/
Postări
