Bine ati venit pe acest blog ... / Welcome on this blog ...

Willkommen auf diesem Blog ... / Bienvenue sur ce blog ...

مرحبا بكم في هذا بلوق / Добре дошли в този блог...
Καλώς ήλθατε σε αυτό το ιστολόγιο...
Benvenuti a questo blog...
ようこそこのブログに...
Добро пожаловать на блог...
Добро дошли на овај блог...
Bienvenidos a este blog...

1/24/2010

amintirea cinstitului lanţ al sfântului apostol Petru


În această zi ne amintim de cinstitul lanţ al sfântului apostol Petru, cu care l-a legat Irod Agrippa, către anul 42, precum spune evanghelistul Luca, în faptele Apostolilor (FA 12, 1-11). Îngerul care s-a arătat a dezlegat pe Petru.

Iar lanţul a fost păstrat de credincioşii din Ierusalim cu grijă, trecând de la unii la alţii, până când Patriarhul Iuvenalie (2 Iulie) l-a arătat Evdochiei, soţia împăratului Teodosie cel Tânăr, iar împărăteasa l-a adus de la Ierusalim la Constantinopol în anul 437 sau 439. Apoi Evdochia a trimis lanţul la Roma, la fiica ei Eudoxia (soţia lui Valentinian, împăratul Occidentului), care a zidit la Roma o biserică dedicată Sfântului Petru şi în care a pus lanţul.

La Roma mai existau la acea vreme şi lanţurile cu care a fost bătut sfântul Apostol Petru înaintea muceniciei sale, pe vremea împăratului Nero. Şi aceste lanţuri au fost aşezate tot în această biserică, şi cinstirea lor a început a se face în această zi de 16 Ianuarie.


extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

sfinţii cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai


Aceşti cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era şi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos, îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi uciderea acestor cuvioşi părinţi. Aceştia au fost ucişi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Roşie şi Egipt, şi care şi mai înainte cu mulţi ani, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai. După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau şi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulţi sihaştri; numai puţini au scăpat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele şi se înălţa până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta şi au fugit, lepădându-şi armele. Numărul celor ucişi întâi a fost treizeci şi opt, având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morţi s-au aflat încă doi vii, Sava şi Isaia. Din cei ucişi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alţii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinţi rămaşi vii au îngropat pe cei ucişi şi au povestit mai târziu cele întâmplate.

Tot în această zi, si pomenirea celor treizeci şi trei de părinţi ucişi în Rait.

Aceşti fericiţi părinţi petreceau viaţă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei şi ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare şi urcându-se în ea, au ajuns în ţara faraonilor. Cei de acolo le-au ieşit în întâmpinare, dar au fost biruiţi de vlemizi, care au ucis patruzeci şi şapte de bărbaţi. Vlemizii le-au răpit femeile şi copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinţilor părinţi. Aceştia închiseseră poarta şi îşi aşteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate şi negăsind bani, i-au ucis pe toţi părinţii. Apoi luându-şi robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaţi de corvoadă afundaseră corabia şi fugiseră. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toţi robii şi apoi s-au înjunghiat cu toţii, unii pe alţii.



extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

sfanta mucenita Tatiana


Aceasta sfânta mucenita era de neam din Roma cea veche, si a trait pe timpul împaratiei lui Alexandru. Tatal ei a îndeplinit de trei ori dregatoria de consul, iar in timpul imparatului Alexandru Sever (222-235) a devenit si diacon al Bisericii. Iar sfânta, pentru ca marturisea pe Hristos au dus-o la împarat. Intrând împreuna cu împaratul în templul idolilor, prin rugaciunea ei, s-au zguduit si au cazut jos idolii din templu. Pentru aceasta a fost supusa la felurite chinuri si apoi i s-a taiat capul.

Acum, sfântul ei cap se afla în Catedrala mitropolitana din Craiova, în aceeasi racla cu sfintele moaste ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului si ale sfintilor mucenici Serghie si Vah.


extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

Cuviosul parintele nostru Teodosie


Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia; tatal sau se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici. Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, la anii 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si care i-a proorocit ca va fi pastor peste multe oi cuvântatoare. Apoi a sihastrit lânga un oarecare Longhin, în jurul Ierusalimului. În urma s-a dus într-un munte, unde era o pestera si acolo a petrecut viata aleasa, ajungând la atâta înfrânare, încât timp de 50 de ani n-a gustat pâine, ci numai ierburi si roade de finic. Rugaciunea lui era neîncetata si lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodata. În jurul lui s-au strâns ucenici multi, care îi ascultau povetele si-i urmau viata. A facut si minuni. Si facându-se dascal al multor ucenici, a adormit întru Domnul.

extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

Sfantul Grigorie (Grigore), episcopul Nissei


Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos. Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura. Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme. Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul. Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.

extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

Sfantul Preacuvios Gheorghe Hozevitul.

Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe, parasind patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim sa se închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat sfintenia si harul acestora a intrat în Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si facându-se monah si trecând în rândul fratilor, s-a aratat, de la început, în totul nebiruit în orice munca si aspra vietuire, încât parea ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti si îi îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufletit si ca o icoana a tuturor bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la sfârsit n-a slabit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

sursa: calendar-ortodox;
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

Sfântul Silvestru


Sfântul Silvestru s-a născut în Roma cea veche şi a fost crescut de mic în credinţa creştină, învăţând carte şi purtări bune de la preotul Cvirin. Ajungând în vârstă şi-a arătat dragostea către Dumnezeu şi către aproapele prin ajutorarea şi apărarea celor prigoniţi pentru credinţă. Pentru faptele lui alese şi pentru viaţa lui îmbunătăţită, după moartea lui Miltiade, a fost hirotonit episcop al Romei vechi, cu învoirea tuturor.

Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a dat rânduieli bune Bisericii şi preoţilor şi a apărat Dumnezeirea Mântuitorului împotriva hulitorilor, dovedindu-le din Scriptură că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat, născut din Fecioară, cum au grăit proorocii. La adânci bătrâneţi episcopul Silvestru a trecut la Domnul, în anul 335.



sursa: calendar-ortodox;
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

Sfântul Serafim de Sarov - adevar despre ortodoxie

Sfântul Serafim de Sarov, un mare ascet al Bisericii Ruse, s-a născut în 19 iulie 1745. Părinţii săi, Isidor şi Agatia Moshnina erau din Kursk. Tatăl lui era comerciant şi spre sfârşitul vieţii a început construcţia unei catedrale în Kursk pe care n-a apucat s-o mai vadă terminată. Fiul său Prochorus, viitorul Serafim, a rămas în grija mamei văduve care l-a crescut în credinţă.

După moartea soţului ei, Agatia Moshnina a continuat construcţia catedralei. Într-o zi, luându-l şi pe micul Prochorus cu ea pe şantier, acesta a căzut de pe schela turnului de clopote, de la o înălţime de şapte etaje. Băiatul ar fi putut muri dar Bunul Dumnezeu a cruţat viaţa acestui viitor astru al Bisericii. Îngrozită, mama a alergat la el şi şi-a găsit fiul nevătămat.

Tânărul Prochorus, înzestrat cu o memorie excelentă, a învăţat repede scrisul şi cititul. Din copilărie îi plăcea să participe la slujbele bisericii şi să citească atât Sfânta Scriptură cât şi Vieţile Sfinţilor împreună cu colegii săi de studenţie. Cel mai mult îi plăcea să se roage şi să citească Sfânta Evanghelie când era singur.

La un moment dat, Prochorus s-a îmbolnăvit foarte grav, viaţa lui fiind în pericol. Atunci a visat-o pe Maica Domnului care i-a promis că îl va vizita şi îl va vindeca. Nu peste mult timp, prin curtea casei lor a trecut o procesiune a bisericii cu Icoana Semnului din Kursk (27 noiembrie) iar mama lui l-a dus pe copil să sărute icoana după care acesta s-a vindecat imediat.

Tânăr fiind, Prochorus îşi făcea planuri pentru a-şi dedica viaţa în întregime lui Hristos şi a intra la o mănăstire. Mama lui nu a fost împotriva acestei decizii şi l-a binecuvântat în drumul lui spre monahism, dăruindu-i o cruce de aramă pe care tânărul a purtat-o pe piept toată viaţa lui. Prochorus a pornit pe jos împreună cu alţi pelerini din Kursk spre Kiev pentru a-i venera pe Sfinţii Peşterilor.

Prochorus l-a vizitat pe Părintele Dositeu (de fapt era o femeie, Daria Tyapkina), care i-a dat binecuvântare să se retragă la mănăstirea din pustia Sarovului şi acolo să-şi câştige mântuirea. Trecând pe la casa părintească Prochorus şi-a luat rămas bun de la mama şi rudeniile sale. În ziua de 20 noiembrie 1778 a ajuns la Sarov, unde era stareţ Părintele Pahomie. Acesta l-a primit şi l-a dat în grija Părintelui Iosif, care l-a pus la multe ascultări în mănăstire: era slujitor în chilia părintelui, făcea pâine şi prescură şi lucra în tâmplărie. Tânărul îşi făcea ascultările cu râvnă şi zel ca şi cum l-ar servi pe Domnul Însuşi. Prin muncă constantă el se ferea de acedie, pe care o considera, cum avea să spună mai târziu, "cea mai gravă ispită a călugărilor novice". Aceasta se vindecă prin rugăciune, abţinerea de la conversaţii plictisitoare, prin muncă asiduă, prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi prin răbdare, deoarece acedia este hrănită de micimea sufletului, neglijenţă şi vorbă fără rost".

Cu binecuvântarea egumenului Pahomie, Prochorus se abţinea de la mâncare în zilele de miercuri şi vineri şi mergea singur în pădure unde practica Rugăciunea lui Iisus. După doi ani ca novice, Prochorus s-a îmbolnăvit de hidropizie, corpul a început să i se umfle şi suferea îngrozitor. Mentorul lui, Părintele Iosif şi ceilalţi părinţi îl iubeau pe Prochorus şi aveau grijă de el. Boala l-a ţinut cam trei ani, timp în care ei nu au auzit nici un cuvânt de nemulţumire din gura lui. Temându-se pentru viaţa lui, părinţii doreau să cheme un doctor să-l consulte dar Prochorus nu era de acord, spunându-le: " Sfinte părinte, eu m-am încredinţat în întregime Celui ce este adevăratul doctor al sufletului şi al trupului, Domnului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei lui Maici."

Apoi a cerut să i se citească o moliftă pentru sănătate. În timp ce restul părinţilor se rugau în biserică, Prochorus a avut o viziune în care i-au apărut Maica Domnului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan. Arătând cu degetul spre călugărul bolnav, Maica Domnului îi spuse Sfântului Ioan: "Acesta este unul de-ai noştri", după care l-a atins cu toiagul într-o parte pe călugăr şi imediat lichidul adunat în corpul acestuia a început să iasă prin incizia făcută de Preacurata. După terminarea moliftei fraţii l-au găsit pe Prochorus vindecat, având o singură cicatrice ca semn al miracolului ce s-a împlinit.

La scurt timp, în locul apariţiei Maicii Domnului s-a construit o infirmerie. Una din capele a fost dedicată sfinţilor Zosima şi Savatie din Solovki (17 aprilie). Sf. Serafim a construit cu propriile sale mâini sfânta masă din altarul capelei din lemn de chiparos, primind întotdeauna Sfintele Taine în acea biserică.

După opt ani de novicie la mănăstirea din Sarov, Prochorus a fost tuns cu numele de Serafim, nume care reflecta dragostea lui vie pentru Domnul şi dorinţa să nestăvilită de a-l sluji. După un an, Serafim a fost numit ierodiacon.

Cu spirit zelos, el slujea în biserică zilnic, rugându-se permanent şi după terminarea slujbelor. Domnul îi îngăduia să aibă viziuni în timpul slujbelor bisericeşti, de multe ori văzând îngeri care slujeau laolaltă cu preoţii. În timpul Sfintei Liturghii din Marea şi Sfânta Joi, slujită de egumenul Pahomie şi părintele Iosif, Sf. Serafim a mai avut o viziune. După introducerea la Sfânta Evanghelie, ierodiaconul Serafim pronunţă cuvintele: "O, Doamne, mântuieşte pe cei ce se tem de tine şi auzi-ne", după care ridică patrafirul spunând: "În vecii vecilor". Dintr-o dată a fost orbit de o lumină strălucitoare şi, ridicând privirea, îl văzu pe Domnul nostru Iisus Hristos intrând din partea de vest a bisericii, înconjurat de Puterile cele fără de trup.

Ajungând la amvon, Domnul a binecuvântat pe toţi rugătorii şi a intrat în icoana sa din dreapta uşilor altarului. Sf. Serafim, răpit cu spiritul după această viziune miraculoasă, n-a mai putut scoate nici un cuvânt şi nu s-a mai putut mişca din loc. Ceilalţi l-au dus de mână în altar unde a rămas nemişcat încă trei ore, cu culoarea feţei schimbată de la harul divin care s-a coborât asupra lui. După această vedenie, sfântul a devenit şi mai râvnitor. În timpul zilei muncea în mănăstire iar noaptea se ruga în chilia lui din pădure.

În 1793, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit preot săvârşind Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în fiecare zi. După moartea părintelui egumen Pahomie, Sf. Serafim a primit binecuvântare din partea noului stareţ al mănăstirii, părintele Isaia să se retragă într-un loc din pădure, la o distanţă de 5 km de mănăstire, loc pe care l-a denumit "Muntele Athos" şi unde s-a dedicat rugăciunii solitare. El mergea la mănăstire doar sâmbăta, înainte de privegherea de toată noaptea şi se întorcea la chilia sa din pădure după Liturghia de duminică unde se împărtăşea cu Sfintele Taine.

Pustnicul Serafim îşi petrecea timpul cu nevoinţe ascetice. Pravila sa de rugăciune se baza pe cele rânduite de Sf. Pahomie pentru mănăstirile antice din deşert. El purta cu sine tot timpul Sfânta Evanghelie, citind în întregime Noul Testament într-o săptămână. De asemenea, citea şi din Sfinţii Părinţi şi Sfintele Slujbe. Sfântul a învăţat pe de rost multe din imnurile bisericeşti pe care le cânta în timp ce lucra în pădure. În jurul chiliei şi-a amenajat o grădină şi un stup de albine. Postea foarte aspru, mâncând o dată în zi în afară de miercuri şi vineri când nu mânca nimic. În prima Duminică a postului mare nu mânca nimic până sâmbăta, când primea Sfintele Taine.

Sfântul părinte era uneori atât de adâncit în rugăciunea neîncetată a inimii încât rămânea nemişcat, fără să vadă sau să audă nimic în jurul lui. Din când în când îl mai vizitau schimonahul Marcu cel Tăcut şi arhidiaconul Alexandru care locuiau şi ei în pustie. De multe ori îl găseau în contemplaţie şi se retrăgeau în linişte ca să nu-l deranjeze.

În căldura verii, dreptul pustnic obişnuia să culeagă muşchi dintr-o mlaştină pentru fertilizarea grădinii, iar când ţânţarii îl înţepau rău de tot el suporta spunându-şi:" Patimile sunt omorâte prin suferinţă şi durere".

Singurătatea lui era deranjată de multe ori de călugări şi mireni care îl căutau pentru un sfat sau o binecuvântare. Cu binecuvântarea egumenului, pustnicul a interzis femeilor să-l viziteze, după care, primind un semn de la Dumnezeu că dorinţa ii este ascultată, în cele din urmă a refuzat să mai primească vizitatori. Prin rugăciunile sale, cărarea către chilia lui a fost acoperită de crengi mari care au căzut din brazii antici învecinaţi, blocând orice acces. Doar pasările mai veneau la el şi animalele sălbatice în compania cărora a trăit ca şi Adam în Paradis. Animalele veneau la miezul nopţii şi aşteptau ca sfântul să-şi termine pravila de rugăciune, după care hrănea cu pâine din mâna lui urşii, râşii, vulpile, iepurii şi chiar lupii. Sfântul Serafim avea un prieten urs care i se supunea întru totul şi îl ajuta la diferite treburi.

Pentru a alunga vicleşugurile vrăjmaşului, Sf. Serafim şi-a intensificat nevoinţele şi a început o luptă ascetică nouă, imitându-l pe Sf. Simeon Stâlpnicul (1 septembrie), şi anume, în fiecare noapte se urca pe o stancă uriaşă din pădure sau pe una mică din chilia lui şi nu se odihnea decât foarte puţin. Stătea în picioare sau în genunchi şi se ruga cu mâinile ridicate: "Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul". Sfântul s-a rugat aşa timp de 1000 de zile şi nopţi.

Odată, pe când lucra în gradina, trei hoţi l-au călcat în căutare de bani sau lucruri valoroase. Deşi avea un topor în mână şi ar fi putut lupta cu ei, sfântul nu a ripostat, amintindu-şi cuvintele Domnului: "Cei care vor ridica sabia de sabie vor pieri" (Mt. 26: 52). Aruncându-şi unealta jos, el le-a spus hoţilor să facă ce doresc. Atunci hoţii l-au bătut atât de tare încât l-au lăsat mai mult mort decât viu. Au vrut să-l arunce în râu dar l-au lăsat până au scotocit chilia după bani, însă negăsind nimic în afară de icoane şi câţiva cartofi, au plecat. Călugărul îşi redobândi cunoştinţa, se târî până în chilie şi rămase aşa toată noaptea.

Dimineaţa următoare porni cu mare greutate spre mănăstire iar fraţii văzându-l cu atâtea răni pe cap, piept, coaste şi spate s-au înspăimântat. Timp de 8 zile a zăcut în suferinţă din cauza rănilor iar doctorii care l-au văzut au rămas uimiţi că mai trăia după o asemenea bătaie.

Pustnicul nu a fost vindecat de nici un doctor pământean: Împărăteasa Cerului împreună cu Apostolii Petru şi Ioan i s-au arătat şi prin atingerea divină a Preasfintei Fecioare s-a vindecat. Cu toate astea el nu se putea îndrepta şi rămase îndoit de spate, neputând umbla decât cu ajutorul unui băţ pentru tot restul vieţii. Sf. Serafim a trebuit să stea vreo cinci luni la mănăstire după care a plecat înapoi în pădure. El i-a iertat pe răufăcătorii lui şi s-a rugat pentru ei să nu fie pedepsiţi.

În 1807 stareţul Isaia a adormit întru Domnul. Sf. Serafim a fost rugat să-i ia locul dar acesta a refuzat. El trăise în singurătate trei ani complet rupt de lume, cu excepţia călugărului care-i aducea de-ale gurii o dată pe săptămână. Dacă întâlnea un om în pădure, sfântul se arunca cu faţa la pământ până când acesta trecea mai departe. Sf. Serafim a dobândit pacea sufletului şi bucuria întru Duhul Sfânt. El spunea cândva: "Dobândeşte spiritul păcii şi mii de suflete se vor salva în jurul tău."

Noul stareţ al mănăstirii, Părintele Nifon, împreună cu fraţii călugări l-au rugat pe Sf. Serafim să vină să oficieze Sfintele Slujbe de duminică la mănăstire ca mai demult, sau să se mute de tot la mănăstire. Sfântul a ales ultima variantă deoarece îi era prea greu să se deplaseze la mănăstire în fiecare duminică. În primăvara anului 1810, el s-a întors la mănăstire după 15 ani de trai în pustnicie.

Continuând să trăiască în tăcere, el s-a închis în chilia lui rugându-se şi citind. I s-a permis să servească masa şi să se împărtăşească în chilia sa. Acolo, sfântul a urcat pe înălţimile purităţii spirituale şi prin mila Domnului a primit darurile divine ale înaintevederii şi facerii de minuni. După cinci ani de singurătate el şi-a deschis uşa chiliei pentru ceilalţi călugări dar a continuat să folosească tăcerea, învăţându-i pe ceilalţi prin exemple.

În 25 noiembrie 1825 Maica Domnului şi doi ierarhi comemoraţi în acea zi, ieromartirul Clement al Romei şi Sf. Petru Arhiepiscopul Alexandriei, i-au apărut sfântului într-o viziune şi i-au spus să renunţe la izolare şi să se dedice celorlalţi oameni. Sfântul a primit binecuvântarea egumenului de a-şi împărţi timpul între viaţa din pădure şi viaţa în mănăstire. El nu s-a întors la vechea lui chilie pustnicească ci s-a retras într-un loc mai aproape de mănăstire iar uşile ei erau deschise atât pentru pelerinii mireni cat şi pentru călugări.

Părintele vedea în inimile oamenilor şi ca doctor al sufletelor le vindeca neputinţele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciune şi prin cuvintele sale pline de har. Cei care veneau la Sf. Serafim simţeau dragostea lui nemărginită şi blândeţea. În orice vreme el îi întâmpina pe oameni cu cuvintele: "Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!" El iubea îndeosebi copiii. Odată o fetiţă a spus despre el: "Părintele Serafim arată ca un bătrân dar de fapt este un copil ca şi noi!"

Părintele era deseori văzut cum căra după sine, sprijinindu-se în băţ, un sac cu pietre. Când era întrebat de ce face acel lucru, sfântul răspundea cu smerenie: "Îl încerc şi eu aşa cum mă încearcă el pe mine".

În ultima parte a vieţii sale pământeşti, Sf. Serafim s-a dedicat orfanilor de la mănăstirea de maici Diveyevo. În perioada când era arhidiacon el l-a însoţit pe răposatul părinte Pahomie la comunitatea din Diveyevo unde a cunoscut-o pe stareţa mănăstirii, o ascetă - Maica Alexandra şi părintele Pahomie i-a dat binecuvântare sfântului să aibă grijă de atunci încolo de orfanii mănăstirii. El a fost un adevărat tata pentru surorile mănăstirii, care îl cercetau pentru orice problemă sufletească sau materială.

Sf. Serafim s-a dedicat şi îmbunătăţirii vieţii monastice a maicilor de la mănăstirea Diveevo, spunând că el personal nu le dădea sfaturi ci Maica Domnului le ajuta să răzbată în toate problemele mănăstirii. Discipolii şi prietenii săi spirituali îl ajutau pe sfânt să asigure hrana vieţuitorilor mănăstirii Diveevo. Michael V. Manturov, vindecat de călugăr de o boală grea, era unul dintre binefăcătorii mănăstirii, angajându-se la nevoinţa sărăciei voluntare, după cum l-a sfătuit sfântul. Elena Vasilievna Manturova, una din surorile mănăstirii, a acceptat să moară în locul fratelui ei, din supunere faţă de sfânt, deoarece mai era nevoie de acesta în viaţa pământească.

Nicolae Alexandrovich Motovilov a fost şi el vindecat de călugărul Serafim. În 1903, cu puţin înainte de praznicul Sfântului Serafim, s-a găsit şi s-a tipărit renumita "Conversaţie a Sfântului Serafim de Sarov cu N. A. Motovilov". Pusă pe hârtie de Motovilov după conversaţia de la sfârşitul lui Noiembrie 1831, manuscrisul a fost găsit ascuns într-un pod, printre grămezi de hârtii, unde a zăcut aproape 70 de ani. Scrierea a fost găsită de autorul S. A. Nilus, care căuta informaţii despre viaţa Sfântului Serafim. Această conversaţie este o adevărată comoară pentru literatura ortodoxă, care s-a născut din dorinţa lui Nicolae Motovilov de a înţelege scopul vieţii creştine. Sf. Serafim ştia că Motovilov căuta acest răspuns din tinereţe fără să găsească satisfacţie. Sfântul părinte i-a spus că ţelul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt, explicându-i care sunt marile binefaceri ale rugăciunii şi ale vieţii întru Duhul Sfânt.

Motovilov l-a întrebat pe sfânt de unde putem şti dacă am dobândit sau nu Duhul Sfânt. Sf. Serafim i-a vorbit pe larg cum ajung oamenii să-l aibă pe Sfântul Duh şi cum recunoaştem duhul lui Dumnezeu în noi dar Motovilov vroia mai mult. Atunci părintele l-a luat de umeri spunându-i: "Noi acum suntem amândoi întru Duhul Sfânt, fiule. De ce nu mă priveşti?" Motovilov i-a răspuns: "Nu vă pot privi părinte pentru că ochii vă luminează ca fulgerul şi faţa vă este mai strălucitoare ca soarele".

Sf. Serafim i-a răspuns: "Nu te teme, prietene al lui Dumnezeu, acum şi tu eşti la fel de strălucitor ca mine. Înseamnă că şi tu eşti în lumina Duhului Dumnezeiesc, altfel nu m-ai putea vedea că sunt aşa". Apoi sfântul l-a asigurat pe Motovilov că Domnul îi va permite să păstreze amintirea acestei experienţe toată viaţa lui. "Nu s-a făcut aceasta doar pentru tine ca să înţelegi, ci prin tine, pentru toată lumea."

Toată lumea îl cunoştea pe Sfântul Serafim ca un mare ascet şi făcător de minuni. Cu un an şi 10 luni înainte de săvârşirea sa, de sărbătoarea Buneivestiri, sfântului i-a fost îngăduită încă o arătare a Maicii Domnului împreună cu cei doi apostoli şi cu alte 12 fecioare muceniţe (Sf. Varvara, Ecaterina, Tecla, Marina, Irina, Eufrosina, Pelagia, Dorotea, Macrina, Iustina, Iuliana şi Anisia). Preasfânta Fecioară vorbi îndelung cu călugărul, încredinţându-i în grijă pe surorile mănăstirii Diveyevo. În final Ea i-a spus: "În curând, preaiubite, vei fi cu noi." Maica Eufrosina de la mănăstire a fost martoră la apariţia Maicii Domnului pentru că părintele a invitat-o. În ultimul an de viaţă, unul dintre cei pe care i-a vindecat l-a văzut pe sfânt înălţat de la pământ în timp ce se ruga, lucru care i-a fost interzis cu stricteţe de către Sf. Serafim să-l dezvăluie decât după moartea lui.

Sf. Serafim slăbea văzând cu ochii şi vorbea tot mai mult despre apropiata sa "plecare". În acest timp era văzut stând lângă sicriul său pe care-l pusese în anticamera chiliei şi pe care singur şi l-a făcut.

Sfântul şi-a însemnat singur locul unde vroia să fie îngropat, lângă altarul catedralei Adormirii. În 1 ianuarie 1833 Părintele Serafim a venit la biserica Sfinţilor Zosima şi Savatie pentru ultima oară la Sfânta Liturghie unde s-a împărtăşit cu Sfintele Taine după care i-a binecuvântat pe fraţi şi şi-a luat rămas bun, cu cuvintele: "Salvaţi-vă sufletele. Să nu deznădăjduiţi, să rămâneţi în trezvie. Astăzi se pregătesc pentru noi cununi".

În 2 ianuarie Părintele Pavel, ajutorul sfântului, a plecat la ora şase dimineaţa la utrenie şi a simţit miros de fum venind din chilia sfântului. Părintele obişnuia să lase lumânări să ardă în chilie şi Părintele Pavel s-a speriat să nu ia foc ceva.
"În timpul vieţii mele nu va fi nici un foc", spuse el cândva, "dar când voi muri veţi şti, pentru că un foc se va aprinde".

Când au deschis uşa au văzut cărţi şi alte lucruri mocnind iar sfântul era în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului, cu mâinile încrucişate pe piept. Sufletul lui curat a fost luat de îngeri în timpul rugăciunii şi a fost dus în faţa Tronului Atotputernicului Dumnezeu, al Cărui slujitor credincios a fost toată viaţa.

Sf. Serafim a promis să mijlocească în faţa Bunului Dumnezeu pentru cei care-i vor pomeni pe părinţii săi, Isidor şi Agatia.

Moaştele Sfântului Serafim se află la Diveevo. Sarovul se află azi într-o zonă în care accesul este interzis din cauza unor instalaţii militare. Diveevo e la răsărit de Moscova.


sursa: calendar-ortodox;
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

Sfantul Vasile cel Mare


Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.

Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.

Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.

Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească (singura fiind cea Ortodoxa).

Odata cu avest sfant se mai cinsteste si Sfântului Grigorie Nazianzul, tatăl Sfântului Grigorie Teologul, care în pace s-a săvârşit.

sursa: calendar-ortodox;
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

1/06/2010

Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezatorul si înaintemergator al Domnului Dumnezeu


Dupa cum este obiceiul, Biserica dreptmaritoare a rânduit ca dupa unele mari sarbatori ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmeaza praznicului sa fie cinstit principalul personaj secundar al marii sarbatori.

Astfel, în ziua dupa Botezul Domnului facem praznuirea sfântului Ioan Botezatorul - Înaintemergatorul Domnului, cel mai mare dintre profeti, glasul care striga în pustie "gatiti calea Domnului", turtureaua pustiei care a binevestit primavara harului, faclia Luminii dumnezeiesti, rasaritul ce a vestit pe Soarele Dreptatii, ca un înger pamântesc si om ceresc, care sta la granita dintre cer si pamânt si uneste Vechiul si Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în desert sa anunte vestea cea buna a venirii lui Mesia Hristosul, si sa pregateasca calea lui Iisus, Ioan îsi împlineste misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum stralucirea lui urma sa scada, iar a Mântuitorului sa creasca.

Ioan Botezatorul este pentru crestiniI ortodocsi Înainte-Mergatorul Domnului. Model de înfrânare, de pocainta, de curatire de patimi prin asceza si rugaciune, initiator al vietii monastice si a celei pustnicesti, Ioan nu va înceta niciodata sa fie cel care gateste calea ce duce la Hristos.


extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

Aducerea Preacinstitei si Sfintei sale Mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului

A doua zi dupa dumnezeiasca Aratare, am luat dintru început, de la Sfintii Parinti, sa praznuim Soborul sfintitului Prooroc înaintemergatorului si Botezatorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Si s-a asezat si acest praznic pe lânga celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tacere nici una din faptele lui minunate.

În aceasta zi se mai praznuieste si aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în urmatorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune ca a fost îngropat trupul înaintemergatorului, si luând de acolo mâna dreapta a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au savârsit multe minuni. Una dintre aceste minuni este si aceasta: Un balaur îsi avea cuibul în preajma cetatii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii pagâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu si-l cinsteau cu jertfe, în toti anii; iar Jertfa adusa lui, era un om. Balaurul târându-se afara din cuibul sau, si aratându-se înspaimântator la vedere, casca gura mare, lua jertfa si o sfâsia cu dintii.

Si trecând timpul, a venit si rândul unuia dintre crestini sa dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatal fetei, alese ca jertfa, se ruga lui Dumnezeu si sfântului Ioan Botezatorul, ca sa i se izbaveasca fiica de moartea cea amara. Si i s-a luminat cugetul sa faca urmatorul lucru: a cerut sa se închine la sfânta mâna a sfântului Ioan; si în timp ce saruta mâna, el a rupt cu dintii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; si dobândind ceea ce dorea, a iesit din biserica. Iar când a sosit ziua de jertfa si era adunat tot poporul, a mers si tatal fetei ducând pe fiica sa. Si apropiindu-se de balaur, care casca gura si astepta jertfa, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergatorului. Iar odata cu aceasta, balaurul a murit. Si tatal s-a întors acasa, cu fiica sa vie, povestind minunata ei izbavire. Iar multimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a multumit lui Dumnezeu si Sfântului Ioan, zidind o biserica mare închinata Sfântului.

Se mai spune iarasi ca la praznicul Înaltarii cinstitei Cruci, era înaltata de arhiereu si aceasta cinstita mâna a Botezatorului. Si când se înalta, uneori se desfaceau degetele, iar alteori se strângeau, si desfacerea degetelor însemna belsug de roade, iar strângerea, lipsa si nerodire. Pentru aceasta multi împarati, dar mai ales împaratii Constantin si Romano, Porfirogenetii, care au împaratit în anii 912-959, doreau sa dobândeasca cinstita mâna, pentru ca nu cumva sa ajunga acest odor în mâinile pagânilor.

Deci în vremea lor s-a facut mutarea cinstitei mâini a înaintemergatorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei si a fost adusa la Constantinopol, chiar în seara dumnezeiestii Aratari, la Vecernie, când este obiceiul sa se savârseasca de catre crestini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împarat, sarutând cu dor aceasta sfânta mâna, a asezat-o în palatul împaratesc.


extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

Sfantul Botez al Domnului Iisus Hristos in Iordan


Sfânta si dumnezeiasca Aratare a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sarbatorim în aceasta zi, în toate sfintele biserici, facând, de cu seara, slujba Privegherii. Ca însusi Dumnezeu Cuvântul, îmbracându-Se în Adam cel vechi si plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca sa Se boteze. Si acesta îl oprea, zicând catre Dânsul: "eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?".

Daca a auzit însa pe Domnul zicând: "lasa acum", a cunoscut ca botezul este plinirea a toata dreptatea si L-a lasat. Si botezându-Se Hristos, toata firea apelor a sfintit; si cufundând în apele Iordanului toate pacatele oamenilor, îndata a iesit din apa; înnoind si zidind din nou pe omul, care era învechit în pacate si dându-i împaratia cerurilor. A Carui slava si putere este în vecii vecilor. Amin.
Tot azi se face pomenirea Sfântului noului sfintit Mucenic Romano Lachedemonul, care, marturisind în anii 1695, prin sabie s-a savârsit.

sursa: calendar-ortodox;
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
http://F-C-A-P.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/

1/01/2010

LA MULTI ANI ! - HAPPY NEW YEAR !


Administrator blog: "Tuturor vizitatorilor mei le urez cu drag si din suflet : LA MULTI ANI! sau pentru ceilalti HAPPY NEW YEAR !!! Va multumesc pentru amabilitatea de a vizita blogurile mele, sper sa va foloseasca ce ati citit si vazut."


extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/