Bine ati venit pe acest blog ... / Welcome on this blog ...

Willkommen auf diesem Blog ... / Bienvenue sur ce blog ...

مرحبا بكم في هذا بلوق / Добре дошли в този блог...
Καλώς ήλθατε σε αυτό το ιστολόγιο...
Benvenuti a questo blog...
ようこそこのブログに...
Добро пожаловать на блог...
Добро дошли на овај блог...
Bienvenidos a este blog...

8/03/2009

Pomenirea sfintilor Sapte Tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin - praznuiti si pe 04.08

Imparatul Deciu (250), venit din Occident, odata ajuns la Efes, dadu ordin intregii populatii sa se adune in temple pentru a se inchina idolilor. In a treia zi a sarbatorilor organizate cu aceasta ocazie, imparatul ordona arestarea tuturor Crestinilor. Evreii si pagânii din oras ajutara cu sârguinta pe soldati sa duca in piata publica pe toti credinciosii, pentru a-i obliga sa aduca sacrificii idolilor. Multi cedara in fata perspectivei torturilor, in timp ce aceia care refuzau sa se supuna erau omorâti fara mila. In fata acestor demonstratii de cruzime, Maximilian, fiul prefectului orasului, si alti sase tineri din familii bune, care serveau in armata [în versiunile cele mai vechi ei apar ca tineri soldati, dar mai târziu fura prezentati ca niste copii, in special in traditia iconografica] se intristau si varsau multe lacrimi, nu atât pentru suferintele mucenicilor cât pentru pierderea sufletelor celor care se supuneau cedând imparatului. De câte ori era anuntata sarbatoarea unui sacrificiu, ei se retrageau in biserica pentru a se ruga ; dar aceasta atitudine nu scapa din vedere pagânilor, care se dusera sa îi denunte imparatului. Cu ochii inca plini de lacrimi si prinsi in tot felul de legaturi, fura târâti la palat. Maximilian vorbi in numele tuturor, pentru a raspunde imparatului, care le puse intrebari asupra motivului nesupunerii lor : "Noi avem, spuse acesta, un Dumnezeu, a carui slava umple cerul si pamântul, noi Îi dam in dar jertfa tainica a marturisirii credintei noastre si a neâncetatelor noastre rugaciuni !".
Deciu, plin de mânie, ordona sa le fie smulse centurile, semn al inaltei lor demnitati, si, prefacându-se a-i fi mila de ei, ceru sa fie eliberati de toate legaturile si le dadu câteva zile pentru a reflecta, in timp ce el avea sa lipseasca din oras.
Dupa ce s-au sfatuit intre ei, cei sapte hotarâra sa mearga sa se ascunda intr-o pestera mare situata in partea de rasarit a orasului, pentru a se pregati, in liniste si rugaciune, sa fie adusi din nou in fata tiranului. In timpul zilelor astfel petrecute retrasi, Iamvlih, cel mai tânar dintre ei, se ocupa de aprovizionare si cobora de aceea din când in când in oras.
Imediat dupa revenirea sa in Efes, Deciu dadu ordin sa fie adusi in fata lui prizonierii Crestini pentru a le propune sa aduca ofrande idolilor. Aflând vestea, cei sapte isi indesira rugaciunile. Facura atâtea nevointe incât la cadera serii se asezara pentru a lua pîinea adusa de Iamvlih si adormira, cuprinsi de somn. Prin Providenta cereasca isi dadura astfel sufletul, cu ragaciunea pe buze.
Furios ca nu ii mai gaseste pe tinerii Crestini, Deciu ceru sa fie cercetati parintii lor care divulgara locul ascunzatorii si imparatul trimise oameni dându-le ordin sa inchida intrarea in pestera, pentru ca Sfintii sa moara acolo asfixiati. Functionarii insarcinati cu aceasta misiune, Teodor si Barbos, care in ascuns erau si ei Crestini, executara ordinul fara tragere de inima, apoi ei gravara povestea Muceniciei celor sapte tineri pe placi de plumb puse intr-o lada pe care o ascunsera in apropiere.
Dupa vreo doua sute de ani, sub domnia lui Teodosie cel Tânar (prin 446), o erezie negând invierea mortilor separa Biserica. Fiind cauzata de Episcopul de Aigai, Teodor, aceasta credinta gresita duse la pierderea multor suflete, incât cucernicul imparat Teodosie implora pe Dumnezeu cu lacrimi sa arate adevarul. Atunci se intâmpla ca proprietarul terenului unde se afla pestera celor Sapte Martiri, un oarecare Adatiu, sa hotarasca sa construiasca un staul pentru turmele sale. Pe când scotea pietre, elibera intrarea in pestera si imediat cei sapte revenira la viata, de parca ar fi adormit in ajun, fara sa se fi schimbat nicicum si fara sa fi suferit de pe urma acestui somn lung.
Adusera imediat vorba de persecutare si de perspectiva inchinarii la idoli in public ordonata de Deciu. Maximilian lua cuvintul spunind : "Haideti fratilor, sa ne ia Deciu ! Sa ne tinem cu vitejie in fata celor ce ne persecuta si sa nu ne tradam credinta prin lasitate. Tu, Iamvlih, ia banii acestia si du-te in oras sa cumperi piine. Ia mai multa decât de obicei, ca ne este tare foame si cu aceasta ocazie vezi ce se mai aude cu imparatul care ne cauta". Ajuns la intrarea in oras, Iamvlih fu mai intâi surprins sa vada semnul Crucii la toate portile. Nemairecunoscând nici oamenii nici constructiile, se intreba daca viseaza sau daca nu cumva intrase in alt oras. Cumpara pâine in piata dar cind dadu banii brutarului acesta se uita cu atentie la el si il intreba daca nu cumva gasise vreo comoara veche deoarece monezile purtau efigia unui imparat din vechime.
La aceste cuvinte, Iamvlih incepu sa tremure de frica si gândindu-se ca urma sa fie dat in mâinile imparatului, vru sa o ia la fuga. Dar negustorii il tineau si il amenintara sa il ucida daca nu avea sa imparta cu ei comoara ; legându-i o funie de gât, l-au târât in piata publica. Tocmai atunci multimea intilni pe proconsul care se ducea la Episcopul Stefan. Informat de pricina acestei agitatii, inaltul magistrat intreba pe Iamvlih cum gasise comoara aceea si unde o ascundea. Tânarul ii raspunse ca nu gasise nimic ci ca avea banii aceia de la parintii sai. Cum i se puneau intrebari despre tara lui si despre neamurile sale, el raspunse : "De aici sint daca acest oras este Efes iar parintii mei sint cutare si cutare". Aceste nume fiindu-i necunoscute proconsulului si mai ales neobisnuite, acesta se mânie si il acuza pe Iamvlih ca vrea sa il insele in timp ce monezile, vechi de peste doua sute de ani, marturiseau ca gasise o comoara. Iamvlih cazu la picioarele sale si il implora sa ii arate unde se afla imparatul Deciu. Când i se raspunse ca acesta era mort de multa vreme, propuse proconsulului sa il urmeze pina la pestera, ca sa-i arata ca plecase cu adevarat sa se refugieze cu cei care ii tineau companie pentru a scapa de persecutiile lui Deciu. Proconsulul impreuna cu Episcopul si o mare multime se dusera la pestera unde fura descoperite tablitele de plumb purtând numele acelor Sfinti tineri. Toti au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu. Proconsulul si Episcopul scrisera apoi imparatului Teodosiu ca aparitia miraculoasa a celor sapte tineri morti de multa vreme era o dovada evidenta a reinvierii trupurilor. Imparatul se precipita la Efes, vizita pe Sfintii copii si le scalda picioarele cu lacrimile sale. Dupa ce au vorbit indelung de povestea lor suveranului si Episcopilor prezenti, Maximilian si cei care il insoteau se lasara incetisor la pamint si adormira pentru totdeauna de somnul mortii. Teodosiu dadu ordin sa fie facuta sapte sarcofage din aur si sa fie cinstiti tinerii cei Sfinti prin mari sarbatori la care invita pe toti locuitorii din Efes, atit bogati cit si saraci. Dar in noaptea urmatoare Sfintii ii aparura in vis cerându-i sa le lase trupurile de-a dreptul pe pamint in pestera lor in asteptarea invierii.
Pestera celor Sapte Adormiti identificata de traditie cu aceea in care si-a dat sufletul Sfânta Maria Magdalena, deveni un renumit loc de pelerinaj. Cultul lor se intinse in intreaga lume Crestina si se regaseste chiar si in traditia islamului.
Iar cei sapte tineri, si-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu, în ziua a douazeci si doua a lunii octombrie.

extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Bloguri personaltele : http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/

Niciun comentariu: