Bine ati venit pe acest blog ... / Welcome on this blog ...

Willkommen auf diesem Blog ... / Bienvenue sur ce blog ...

مرحبا بكم في هذا بلوق / Добре дошли в този блог...
Καλώς ήλθατε σε αυτό το ιστολόγιο...
Benvenuti a questo blog...
ようこそこのブログに...
Добро пожаловать на блог...
Добро дошли на овај блог...
Bienvenidos a este blog...

12/16/2009

Sfantul Ierarh Nicolae - cunoscut si ca Mos Nicolae sau Santa Nicholas datorita bunatatii sale si minunilor facute

ICOANA FACATOARE DE MINUNI (DE LA ATHOS) A SFANTULUI IERARH NICOLAE
Cel între sfinţi Părintele nostru Nicolae a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Mai întâi a strălucit prin vieţuire călugărească; iar pentru viaţa lui îmbunătăţită a fost făcut arhiereu. Dar pentru că sfântul propovăduia cu îndrăzneală credinţa în Hristos a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi chinuit, apoi aruncat în temniţă, împreună cu alţi creştini. Când marele şi binecredinciosul împărat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, împărat al romanilor, au fost eliberaţi din legături toţi cei închişi şi, odată cu aceştia, şi Sfântul Nicolae, care s-a dus în Mira. Nu după multă vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte şi minunatul Nicolae.
MOASTE SFANTUL IERARH NICOLAE-MANA DREAPTA
Sfântul Nicolae a făcut multe minuni aşa cum arată istoria vieţii sale. A izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Pe lângă acestea a făcut încă şi alte minuni. A păstorit dumnezeieşte poporul ortodox şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Dar Sfântul Nicolae nici după moarte nu şi-a uitat turma sa. Că în fiecare zi face cu îmbelşugare bine celor ce au nevoie şi-i izbăveşte de tot felul de primejdii şi nevoi, căci şi acum, ca şi atunci, acelaşi Dumnezeu lucrează prin sfântul Său minunile Sale cele fără de număr.


sursa:calendar-ortodox;
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/ si http://F-C-A-P.blogspot.com/

Niciun comentariu: