Se afișează postările cu eticheta Sfinti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfinti. Afișați toate postările
11/09/2009
Sfintii Cuvioşi Parinti Evtimie (Eftimie) şi Neofit, ctitorii Mănăstirii Dohiarului din Muntele Athos
Sfinţii Eftimie şi Neofit, fondatorii Mănăstirii Dochiariu din Muntele Athos, un unchi şi nepotul său, aparţineau aristocraţiei bizantine de cel mai înalt rang. Sf. Eftimie, pe când era încă în lume, a fost prietenul Sfântului Atanasie din Muntele Athos (pe care îl prăznuim în 5 iulie), devenind ulterior novice şi discipol al acestui mare ascet. Pentru dragostea curată faţă de fraţi, pentru blândeţea şi nevoirea de a duce o viaţă sfântă, Sf. Atanasie i-a încredinţat călugărului funcţia de administrator, pe care acesta a îndeplinit-o ca şi când Însuşi Domnul i-ar fi dat-o spre împlinire.
Sf. Eftimie împreună cu alţi călugări s-au stabilit în localitatea Dafni, unde au întemeiat o mănăstire în cinstea Sf. Nicolae, numită Docheiariou pentru a aminti de ascultarea sa. Călăuzindu-i pe fraţii mai tineri, Sf. Eftimie i-a învăţat pe călugări despre importanţa trezviei şi atenţiei la tulburările sufletului, explicîndu-le că lupta creştinilor, după cum spune Sf. Apostol Pavel, "nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh". (Efes. 6:12).
Însă saracinii au tulburat viaţa liniştită a mănăstirii şi pe când călugării stăteau ascunşi în pădure ca să-şi salveze vieţile, duşmanii au ras mănăstirea din temelii.
Sf. Eftimie nu şi-a pierdut încrederea şi mănăstirea a fost reconstruită. Sf. Neofit, pe când se afla în lume, era însoţitorul împăratului Nichifor Focas (963-969). După moartea părinţilor săi, acesta s-a dus în Muntele Athos, fiind tuns la mănăstirea unchiului său, Eftimie. Înainte de moartea sa, Sf. Eftimie a lăsat administrarea mănăstirii în mâinile nepotului său.
Sub îndrumarea spirituală a Sf. Neofit mica mănăstire a devenit lavră şi datorită donaţiilor făcute de împăratul Nichifor, la solicitarea sfântului. Sf. Neofit s-a învrednicit să devină "protos" (mai-marele Consiliului Părinţilor din Sf. Munte), rămânînd acolo timp de mai mulţi ani. După renunţarea la funcţia din cadrul Consiliului, în ultimii săi ani de viaţă, Sf. Neofit s-a întors la Mănăstirea Dochiariou, unde s-a dus în pace la Domnul.
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/

10/23/2009
Sfântul sfintitul Mucenic Sadot si cei dimpreuna cu dânsul o suta si douazeci de mucenici, care s-au savârsit în Persida
Împaratind Savorie în tara persilor, sfântul parintele nostru acesta, fiind acolo episcop, la o eparhie a împaratiei lui, si învatând pe poporul lui Dumnezeu câte trebuie spre folosinta sufleteasca botezând si pe unii din persi fara de sfiala, a fost pârât la împaratul; si fiind adus înaintea lui, si nesupunându-se a se închina soarelui si lunii, apei si focului, întâi l-au batut cu toiege. Apoi i-au scos o fâsie din frunte pâna la unghiile picioarelor, de un deget de lata; si iarasi l-au batut cu vine de bou si l-au tavalit peste spini si peste scai de cei ghimposi, si l-au strâns într-un teasc cu vârtej. Deci, rabdând acestea toate vitejeste, spre mai multa mânie a atâtat pe împaratul, si bagându-l în temnita, iarasi l-a scos la întrebare. Si aflându-se sanatos peste tot trupul, l-a spânzurat cu capul în jos, si l-a patruns peste tot trupul cu tepi de fier arse. Si sfântul socotind acestea întru nimica, a auzit pe împaratul înfricosându-l mai vârtos, si zicându-i, ca-i va risipi membrele trupului. Iar sfântul i-a raspuns, zicând: "Eu cred lui Dumnezeu, ca crestinii vor împarti moastele mele si cine va chema pe Dumnezeu prin numele meu va afla mântuire". Si îndata i-au taiat limba. Iar sfântul întinzându-si mâinile si ochii la cer, si rugându-se întru sine a auzit glas din cer, zicându-i: "Plinitu-ti-s-a cererea, si iata vei grai". Si crescându-i alta limba, marea pe Dumnezeu. Aceasta vazând popoarele s-au spaimântat si au crezut în Domnul Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o mie si saptezeci de barbati, si alte doua sute. Deci vazând împaratul, ca vin multi prin mijlocirea lui catre Hristos Dumnezeul nostru, a poruncit sa-i taie capul; de vreme ce si altii multi au strigat zicând: "Împarate, si noi suntem crestini"; si a dat si asupra lor judecata cea mai de pe urma, si luându-i slujitorii i-au adus la locul junghierii. Deci, facând sfântul rugaciune si însemnându-i cu semnul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, fiind o suta douazeci, întâi a fost taiat capul Sfântului Mucenic Sadot, apoi ale celorlalti, si toti si-au luat cununile muceniciei.
sursa: calendar-ortodox.ro;
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
sursa: calendar-ortodox.ro;
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
10/03/2009
Sfântului sfintit Mucenic Dionisie Areopagitul - Franta Ortodoxa

Acesta, întrecând pe toti cu bogatia, cu slava, cu mintea si cu întelepciunea, era unul din sfetnicii Areopagului, dar fiind convins de marele Pavel, s-a botezat si a fost hirotonit episcop. Fiind învatat tainele cele de negrait si dumnezeiesti de înteleptul Ierotei, a lasat si carti minunate si foarte înalte. Însa acest sfânt Dionisie tâlcuind si Tipicul bisericestii orânduieli, dupa aceea s-a dus spre partile Apusului, pe vremea împaratiei lui Domitian si aratând multe minuni, i s-a taiat capul în cetatea Parisului. Si primindu-si capul în mâinile sale, a umblat doua mile de loc pe picioarele sale, facând ca sa se minuneze cei ce îl vedeau, si nu l-au lasat pâna nu s-a întâlnit cu o femeie anume Catula. Si
oprindu-se din dumnezeiasca pronie, l-a pus în palmele ei ca un odor. Asijderea si ucenicii sai, Rustic si Elefterie, taindu-li-se capetele si aruncându-li-se trupurile împreuna cu mucenicescul trup al sfântului propovaduitor ca sa-l manânce fiarele cele salbatice si pasarile. Oarecare credinciosi le-au luat si le-au ascuns pentru frica ce era atunci de ucigatori; si dupa ce s-au dus aceia, le-a asezat Fericita Catula într-o casa, la trei ale lunii octombrie. Era la statul trupului om de mijloc, uscativ, albenet, cam galben, putinel cam scobit la nari, cu sprâncenele dese, cu ochii adânciti si cu urechile mari, carunt paros, cu barba cam lunga si rara putinel, cam pântecos, degetele mâinilor lungi. Si se savârseste soborul lui în preasfânta marea Biserica.extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
9/28/2009
Sfintii sunt vii - poate nevazuti dar prezenti prin voia lui Dumnezeu
In perioada stapanirii atee din Rusia au fost deschise 63 de racle cu sfinte moaste, pentru a se inlatura cultul lor. Numai ca, de fiecare data, comisiile atee care s-au ocupat de aceasta indeletnicire au avut parte de o cu totul alta realitate. Astfel, in 1922, cand bolsevicii au spart racla Sfantului Ierarh Ioasaf de Belgorod, au descoperit un trup intreg, bine mirositor, caruia i-au strapuns pieptul cu baioneta. Desi sfantul trup se afla in mormant de 166 de ani, cand i s-a deschis abdomenul, doctorul a descoperit ca organele interne erau aproape intregi. Trupul nu-si pierduse moliciunea.
Un an mai tarziu, un document secret prezenta “starea” Sfantului Teodosie al Cernicovului, iar expertiza efectuata demonstra ca era vorba despre un trup de om in stare de mumificare, fara semne de putrefactie. Cand s-a deschis racla Sfantului Alexandru Svirski, in 1918, un sfant raposat de 400 de ani, s-a descoperit ca tesuturile fetei si partile cartilaginoase ale nasului nu se schimbasera. Dupa prima slujba savarsita in cabinetul roetgenologic al catedrei de expertiza, din trupul sfantului a inceput sa izvorasca mir. In 1998, cand s-a redeschis racla, cei de fata au observat cum din mainile si din talpile sfantului izvora mir, culoarea talpilor devenise galbena, iar din cauza mirosului minunat s-au strans albinele.
SFINTILOR AI LUI DUMNEZEU RUGATI-VA MEREU PENTRU TOTI ORTODOCSII SI PENTRU CA TOATA LUMEA SA VA CUNOASCA SI SA SE INTOARCA LA CREDINTA DREPT-MARITOARE SI ADEVARATA. Amin.
Sursa: Gardianul.
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
Un an mai tarziu, un document secret prezenta “starea” Sfantului Teodosie al Cernicovului, iar expertiza efectuata demonstra ca era vorba despre un trup de om in stare de mumificare, fara semne de putrefactie. Cand s-a deschis racla Sfantului Alexandru Svirski, in 1918, un sfant raposat de 400 de ani, s-a descoperit ca tesuturile fetei si partile cartilaginoase ale nasului nu se schimbasera. Dupa prima slujba savarsita in cabinetul roetgenologic al catedrei de expertiza, din trupul sfantului a inceput sa izvorasca mir. In 1998, cand s-a redeschis racla, cei de fata au observat cum din mainile si din talpile sfantului izvora mir, culoarea talpilor devenise galbena, iar din cauza mirosului minunat s-au strans albinele.
SFINTILOR AI LUI DUMNEZEU RUGATI-VA MEREU PENTRU TOTI ORTODOCSII SI PENTRU CA TOATA LUMEA SA VA CUNOASCA SI SA SE INTOARCA LA CREDINTA DREPT-MARITOARE SI ADEVARATA. Amin.
Sursa: Gardianul.
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
Etichete:
Mucenici,
Ortodox,
Sfant,
Sfinti,
Sfintii Parinti
9/27/2009
Sfintilor Mucenici Andrei si Ioan, Petru si Antonie - AFRICA ORTODOXA
Domnind la Roma Vasile Macedon, domnea si tiranea preacrudul Avrahin Agareanul (Turcul) toata Africa. Acesta pradând Siracuzele (aceasta este Mitropolia Siciliei), a luat de acolo pe Ioan împreuna cu copiii lui, Petru si Antonie, care erau înca mici si îndata a poruncit sa-i învete carte agareneasca. Si dupa ce au ajuns la vârsta barbateasca, si întreceau pe multi cu întelepciunea si cu faptele bune, mirându-se de dânsii acel viclean Veliar, i-a boierit: facând pe Antonie ghenicon, si pe Petru sachelar. Însa acestia în ascuns erau crestini, iar la vedere se fatarniceau ca sunt saracini. Dar nu s-au putut ascunde mult timp. Ca aflând Avrahin, si mâniindu-se, i-a pus cu picioarele în obezi, si i-a batut cu toiege noduroase.
Fericitul Antonie luând patru sute de toiege pe talpi, multumea lui Dumnezeu. Dupa aceea l-a pus pe un gratar, legat deasupra unui samar cu streanguri si l-a purtat prin mijlocul târgului. Iar pe Petru dezbracându-l, l-a batut cu toiege pe spinare si pe pântece, si l-a bagat în temnita. Dupa aceea mai scotându-i, iarasi i-a supus la cumplite chinuri, în timpul carora si-au dat sufletul lui Dumnezeu. Dupa aceea au adus si pe tatal lor Ioan, si ridicându-l cu mâna stânga de grumaji, îi baga lui sabia în gura pe gâtlej, si asa el si-a dat duhul peste fiii sai.
Si facând foc mare, au ars trupurile sfintilor toate la un loc. Iar fericitul Andrei, foarte batrân fiind de vârsta, si multa vreme zacând la închisoare, uscat fiind de foame si de sete si de goliciune si nesupunându-se aceluia, a fost strapuns cu sulita si apoi i s-a taiat capul. Si asa s-a plinit marturisirea lor.
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
Fericitul Antonie luând patru sute de toiege pe talpi, multumea lui Dumnezeu. Dupa aceea l-a pus pe un gratar, legat deasupra unui samar cu streanguri si l-a purtat prin mijlocul târgului. Iar pe Petru dezbracându-l, l-a batut cu toiege pe spinare si pe pântece, si l-a bagat în temnita. Dupa aceea mai scotându-i, iarasi i-a supus la cumplite chinuri, în timpul carora si-au dat sufletul lui Dumnezeu. Dupa aceea au adus si pe tatal lor Ioan, si ridicându-l cu mâna stânga de grumaji, îi baga lui sabia în gura pe gâtlej, si asa el si-a dat duhul peste fiii sai.
Si facând foc mare, au ars trupurile sfintilor toate la un loc. Iar fericitul Andrei, foarte batrân fiind de vârsta, si multa vreme zacând la închisoare, uscat fiind de foame si de sete si de goliciune si nesupunându-se aceluia, a fost strapuns cu sulita si apoi i s-a taiat capul. Si asa s-a plinit marturisirea lor.
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
9/21/2009
Sfânta Tecla - Mare Mucenita si întocmai cu Apostolii

Sfânta Tecla a fost din cetatea Iconiei, de neam bun. A învatat cuvântul credintei de la marele Pavel Apostolul, când acesta învata în casa lui Onisifor. Iar sfânta când a venit la credinta era de optsprezece ani, logodita fiind cu Tamir. Si nebagând seama focul în care s-a aruncat, nici de logodnic, a urmat Sfantului Pavel. Iar dupa aceea mergând in Antiohia, a fost data la fiare salbatice, si la tauri ca sa o împunga si sa o sfarâme; si izbavindu-se de toate cu darul lui Dumnezeu, si propovaduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos si tragând pe multi catre credinta în Hristos, a plecat in patria ei, unde petrecând cu singuratate într-un munte, si facând multe puteri de minuni, a parasit viata, despicându-se o piatra si primind-o. Iar toata vremea vietii sale a fost nouazeci de ani.
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
9/17/2009
Sfintele Mucenite si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis, Agapis si mama lor Sofia. Ortodoxia in Italia - 2.

Aceste sfinte au trait în Italia, pe vremea împaratiei lui Adrian (117-138).
Deci aducând pe Pistis, care era de doisprezece ani, si marturisind ea pe Hristos, au batut-o cu toiege, si i-au taiat sânii, din care în loc de sânge a curs lapte, si dupa alte chinuri, i-au taiat capul.
Dupa aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, si la urma, prin sabie si-a primit si ea moartea.

Tot asa a fost chinuita si Agapis care avea noua ani, si la urma i-au taiat capul.
Iar maica lor, Sofia, trei zile în urma plângând pe mormântul lor, si-a dat sufletul catre Domnul. Cu ale caror rugaciuni miluieste-ne si ne mantuieste pe noi Doamne Iisuse Hristoase. Amin.
- aceeasi zi de praznuire : pomenirea Sfintilor o suta de mucenici, si a Sfintilor Pilevs si Nil episcopii si a celor 46 de mucenici de la Palestina.
Când s-a ridicat prigoana împotriva crestinilor din partea închinatorilor la idoli, atunci au fost prinsi si acesti sfinti. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs si Nil, si doi boieri mari, ce se chemau Patermutie si Ilie, si altii împreuna cu acestia fiind la numar o suta; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfântul Pilevs si sfântul Nil, asemenea si Patermutie si Ilie, si cei cincizeci din Palestina, toti acestia prin foc au savârsit marturisirea, si au luat cununile de la Domnul.
Iar pe cei o suta ce se trageau din Egipt, mai întâi i-au orbit, scotându-le ochii si taindu-le pulpele cele stângi ale picioarelor, dupa aceea i-au dat ca sa lucreze la metale. Si în sfârsit, le-au taiat capetele, luând si ei de la Dumnezeu cununile nevointei.
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
9/12/2009
Sf. Mc. de la Milano: Nazarie, Chelsie, Ghervasie şi Protasie - ortodoxia in Italia

...pomenirea Sfintilor Mucenici: Nazarie, Protasie, Ghervasie si Chelsie :
Acestia s-au nevoit în Roma în zilele lui Neron împaratul, dupa savârsirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Dintre acestia Sfântul Nazarie era din tata de bun neam si bogat, asemenea si din mama, povatuindu-se spre dreapta credinta de Apostolul Petru si botezându-se de Lin episcopul Romei. Deci când a fost în vârsta de douazeci de ani, trecând prin cetatile Italiei, propovaduind, a atras pe multi la credinta; iar peste zece ani, nimerind în cetatea Plachentia a aflat de Protasie si Ghervasie, bagati în temnita de capetenia Anulie si a fost gonit din acea cetate. Mergând dar la alta cetate numita Chimelin, a luat cu sine pe Sfântul Chelsie, fiind copil de trei ani, si îndata a fost bagat în temnita de capetenia Dinovie. Apoi dându-i-se drumul de acolo, s-a dus la cetatile lui Tiberie, binevestind si fiind prins de Neron a fost legat si dat la fiare. Scapând de acestea nevatamat, iarasi s-a dus în Plachentia, si a aflat vii în temnita pe Ghervasie si pe Protasie; si a fost trimis din nou la Roma de Anulie, unde s-a facut pricina de mântuire mosului sau; si întorcându-se la Mediolan, i s-a taiat capul împreuna cu Ghervasie, Protasie si Chelsie.
- aceeasi zi de praznuire : Sfântul Mucenic Silvan.
Acesta era din Gaza, barbat blând, întreg cu credinta, preot al bisericii din Gaza, batrân cu vârsta; care stând fata înaintea poporului chesarenilor, a fost batut cu amar si i s-au strujit coastele. Apoi a fost osândit sa munceasca la baile de arama din Zoora; si de acolo fiind scapat de credinciosi, s-a învrednicit a fi facut episcop. Si ajungând la adânci batrâneti si în neputinta, caci era slabit de boala, i s-a taiat capul de catre închinatorii la idoli.
- aceeasi zi de praznuire : Sfântul Eftimie, care s-a luptat în Tesalonic pentru Sfintele icoane;
- aceeasi zi de praznuire : Sfintii patruzeci de Mucenici cei din Egipt si Palestina, care de sabie s-au savârsit.
extensie blog : "http://patriarhii-ortodoxiei.blogspot.com/"
Alte bloguri: http://food-and-nature.blogspot.com/
sau http://F-C-A-P.blogspot.com/
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)